Acasa
Servicii
De la înființări și modificări de firme până la consultanță fiscală, suntem alături de antreprenori la fiecare pas. Fără bătăi de cap. Fără birocrație.
Ai totul într-un singur loc – fără drumuri în plus, fără stres, fără surprize.
Îți oferim suport pentru a-ți înțelege nevoile și a lua cele mai bune decizii.
Te ajutăm rapid și simplu cu orice modificare necesară în actele firmei tale.
Deschide-ți firma fără bătăi de cap. Ne ocupăm noi de tot procesul de înființare.
Te ajutăm în fiecare etapă a afacerii tale. De la înființare până la închidere, cu sprijin contabil și consultanță specializată.
Fiecare firmă are o poveste. Iar noi am avut onoarea să contribuim la începutul multora
De regulă, înființarea unei firme durează între 3 și 5 zile lucrătoare de la momentul în care avem toate actele necesare. Timpul poate varia ușor în funcție de volumul de lucru de la Registrul Comerțului.
Ai nevoie de: copie CI asociat(i), dovada sediului social (contract de comodat sau închiriere), acordul vecinilor și al asociației (dacă e cazul), plus câteva formulare pe care noi le completăm pentru tine.
Da, poți apela la un serviciu de găzduire sediu social, iar noi te putem ajuta cu asta. Este o soluție rapidă și perfect legală pentru startul afacerii tale.
PFA-ul e mai simplu de administrat și potrivit pentru activități individuale, dar are limite la numărul de angajați și obiecte de activitate. SRL-ul e mai flexibil, permite dezvoltarea afacerii și atragerea de parteneri/investitori.
Pentru radiere, trebuie parcurse două etape: dizolvarea și apoi radierea propriu-zisă. Ne ocupăm noi de tot procesul, iar durata este în medie de 30–45 de zile lucrătoare.
Totul se poate face 100% online. Ne trimiți documentele necesare, semnezi electronic (te putem ajuta și cu semnătura digitală dacă nu ai), iar restul îl gestionăm noi.
Ai întrebări legate de pașii pentru înființarea unei firme, actele necesare sau durata procesului?
Am adunat cele mai des întâlnite întrebări ca să îți oferim claritate din prima. Dacă nu găsești ce cauți, scrie-ne și îți răspundem direct.
Sprijinul tău de încredere pentru înființări, modificări și radierea firmelor. Simplu, rapid și fără bătăi de cap – exact cum ar trebui să fie.
Signaveris 2025, toate drepturile rezervate. Site creat de Obi Digital
Scrie-ne pe WhatsApp